În Longyearbyen, cel mai nordic oraș din lume, înmormântările sunt interzise din 1950. Permafrostul conservă prea bine cadavrele — inclusiv virusuri vechi de decenii. Dacă ești pe moarte, ești pus în avion spre continent. Dacă mori înainte să poți fi evacuat, ești problema altcuiva.
Nu sunt bolnavi. Nu sunt în pericol. Au ales, cu tot confortul dat de o societate care funcționează, să se retragă complet din ea. Guvernul japonez a creat un minister special pentru a-i convinge să iasă afară.
A început în 1945 când un grup de tineri s-a bătut cu roșii la un festival. S-au simțit atât de bine că au venit și anul următor. Acum e patrimoniu cultural imaterial. Primăria cumpără 40 de tone de roșii special pentru asta.
Există categorii pe distanță, pe stil și pe originalitate. Recordul mondial este de 110 metri. Organizatorii colectează telefoanele și le reciclează. A început ca protest la adresa tehnologiei. A devenit cel mai mare eveniment de reciclare din țară.
„Problema nu e că viața e scurtă. E că așteptăm prea mult timp înainte să îndrăznim să o trăim."
Există un paradox al epocii noastre: niciodată nu am avut mai mult acces la conținut, la stimuli, la distracție de orice fel — și totuși, niciodată nu am simțit mai puternic nevoia de și mai mult. Răsfoim prin feed-uri nu pentru că ne dorim ceva anume. O facem pentru că nu știm cum să nu o facem.
Plictiseala, spun neuroștiințele, nu este absența gândurilor. Este un mod de procesare. Când nu avem nimic de urmărit activ, creierul intră în ceea ce cercetătorii numesc modul implicit — o stare în care conectăm puncte, rezolvăm probleme pe care nici nu știam că le avem, procesăm emoții nerezolvate. E fabrica secretă a ideilor bune.
Am eliminat-o aproape complet din viețile noastre. Și nu prin neglijență, ci prin design intenționat al unor platforme care câștigă bani din fiecare secundă în care atenția noastră e capturată.
Continuă să citești →